Sechestrele penale aplicate asupra bunurilor unei societăți în insolvență au generat în vremea din urmă blocaje în derularea procedurilor de recuperare a creanțelor prin procedura insolvenței prevăzută succesiv de Legile nr. 85/2006 respectiv nr. 85/2014.
Drepturile creditorilor de bună credință au avut de suferit prin temporizări dincolo de o perioadă rezonabilă de soluționare a procedurilor de insolvență. Este notorie sub acest aspect situația creditorilor ipotecari, finanțatori ai afacerii societății ajunse ulterior în insolvență. Totodată, jurisprudența a relevat o practică neunitară, opinii și soluții diferite în interpretarea normelor de drept pe cuprinsul țării.
Cauzele penale cele mai frecvente în care s-au instituit asemenea măsuri asigurătorii au ca obiect cercetarea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani. Menționăm că în cazul acestor infracțiuni, legislația impune luarea măsurilor asigurătorii în mod obligatoriu.
Sechestrele penale au ca scop fie garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune, fie garantarea aplicării măsurii de siguranță a confiscării. Uzual ceea ce se confiscă este produsul infracțiunii, măsura având ca raționament principiul că respectivele bunuri nu pot fi păstrate. Și într-un caz și în celălalt, o eventuală executare a bunurilor care fac obiectul sechestrului îndestuleaza Statul.
Problema este că bunurile, anterior instituirii sechestrului, pot să fie intrate în circuitul civil și ajunse fie în proprietatea societății în insolvență, fie în obiectul dreptului de ipotecă al unui creditor de bună credință, participant în această calitate în cadrul procedurii de insolvență. Iar sub aspectul bunei credințe la dobândirea unui bun, subliniem ca aceasta prezintă importanță chiar în lumina Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană. În acest sens este prevăzut că măsura confiscării nu ar trebui să aducă atingere drepturilor terților de bună-credință. Totodată, creditorii ipotecari au un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa încât buna credință a acestora constituie un argument și pentru invocarea protecției acestui instrument internațional privind drepturile omului.
În practică, s-a dovedit că după dispunerea sechestrelor încă din faza incipientă a urmăririi penale, procedurile penale au trenat considerabil, iar creditorii din procedura insolvenței nu au avut la îndemână căi eficiente de atac, nefiind parte în dosarul penal. De anul acesta s-a modificat Codul de procedură penală în sensul că sechestrele sunt supuse verificării periodice, spre exemplu la 6 luni de zile în cursul fazei de urmărire penală. Procedura prevede accesul părții interesate la o cale de atac în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau după caz în fața instanței superioare. Cu alte cuvinte, creditorii pot lua inițiativa și sesiza organul judiciar, dacă acesta rămâne în pasivitate, cu solicitarea de verificare a actualității măsurii sechestrului. Iar în caz de menținere a sechestrului, decizia poate fi contestată în justiție.
În legătură cu practica judiciară neunitară la care ne-am referit mai sus, menționăm că Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat pași progresivi înspre deblocarea situațiilor pe care le analizăm. Întâi a apărut o decizie de speță, în anul 2013, în care a statuat în favoarea continuării executării silite în privința bunurilor sechestrate (Decizia nr. 1392/23.04.2013). Era vorba de o executare silită de drept comun, nu de procedura concursuală a insolvenței. În 2015, o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, deși este o decizie de respingere ca inadmisibilă a sesizării, reține în considerente același raționament în favoarea ideii că sechestrele nu pot constitui un impediment în inițierea sau continuarea unei proceduri de executare silită de drept comun, creanța ipotecară având prioritate față de creanța părții vătămate din dosarul penal (Decizia nr. 8/27.04.2015).
Un prim pas major pentru asigurarea convergenței în interpretarea și aplicarea legii l-a constituit Decizia nr. 2/19.02.2018 pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că: „existenţa unui sechestru asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau juridice nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra aceloraşi bunuri a devenit opozabil terţilor anterior înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal şi nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra aceloraşi bunuri”.
Iar în considerente decizia a lăsat loc de interpretare a dispozitivului său și într-un sens mai larg decât spectrul executărilor silite de drept comun, fiind reținut că: “dispoziţiile penale în materia măsurilor asigurătorii se completează cu cele din materia procesuală civilă (lato sensu, înglobând şi pe cele ale procedurii fiscale) în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură civilă – potrivit cărora dispoziţiile acestui cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare, normele procesuale civile constituind izvor de drept procesual penal, în măsura în care anumite aspecte ridicate în procesul penal nu beneficiază de o reglementare la nivelul Codului de procedură penală şi aplicarea normelor civile nu ridică probleme principiale.”
Pe aceste premise, Decizia nr. 2/19.02.2018 a fost invocată și în cauzele de insolvență. Dar în mod hotărâtor și explicit cu privire la acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 1/20.01.2020 – a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: ”existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau a garantării executării cheltuielilor judiciare: a) nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; b) nu este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014; c) nu împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014.”
Subliniem că în pofida dispozitivului, există considerente ale acestei decizii care ii atenuează înțelesul și aplicarea, respectiv în motivarea deciziei regăsim următoarea argumentație: „se poate proceda la vânzarea bunului în procedura insolvenţei, cu înscrierea sarcinii decurgând din măsura asigurătorie în cartea funciară (atunci când este vorba despre bunuri imobile)”
Așadar când este vorba de sechestre luate în vederea garantării executării măsurii de sigurață a confiscării, bunurile se dobândesc împreună cu măsura asigurătorie.
În concluzie, în vremea din urmă s-au realizat pași importanți pentru deblocarea situațiilor create în trecut care generaseră vătămări considerabile în drepturile persoanelor de bună credință. Precizăm că aspectele de mai sus sunt aplicabile doar sechestrelor. Sechestrele au întotdeauna un obiectiv limitat: protejarea temporară a unei situații de fapt, uzual conservarea patrimoniului pâna la terminarea procesului penal. Dacă soluția finală a instanței penale este de admitere a acțiunii civile sau de dispunere a măsurii de siguranță a confiscării, se aplică efectele executorii ale hotărârii judecătorești penale definitive, în cadrul ultimei faze a procesului penal, faza de executare a hotărârii judecătorești, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă. De aici, subliniem importanța citării în procesul penal, altele decât inculpatul, a persoanelor ale caror bunuri sunt vizate de măsura confiscării. Citate fiind, aceste persoane se pot apăra în chiar procesul în care se dezbate soarta bunurilor lor, prealabil pronunțării hotărârii judecătorești.