În ședința de săptămâna trecută a Guvernului, au fost aprobate două memorandumuri prin care Guvernul a mandatat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Finanțelor să semneze Acordul privind contribuția financiară nerambursabilă și Acordul de împrumut dintre Comisia Europeană și România. Din bugetul total de 29.182 milioane euro acordat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 21% reprezintă contribuția României la tranziția digitală.
Sunt preconizate proiecte pentru crearea de tehnologii digitale avansate si pentru adoptarea de tehnologii digitale, menite să accelereze digitalizarea IMM-urilor, dar și granturi în educație, pentru proiecte precum smart-lab-uri sau cursuri de alfabetizare digitală. Componenta 9 – Sprijin pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare – alocă, dintr-un total de 2.558,63 milioane euro, fonduri de 300 milioane euro pentru digitalizare, acțiuni climatice și alte domenii de interes, precum și un buget de 500 milioane euro pentru schemă de minimis si schema de ajutor de stat în contextul digitalizării IMM-urilor.
Acest buget intenționează să finanțeze 5.492 proiecte și este împărțit astfel:
- Un buget alocat de 127.500.000 euro va finanța crearea de tehnologii digitale avansate și securitate cibernetică
Finanțarea se va acorda pentru proiecte în domenii precum inteligență artificială, blockchain, date și cloud computing, internet of things, securitate cibernetică. Această componentă de digitalizare urmează să finanțeze 108 proiecte, valoarea medie a unui proiect fiind de 1.200.000 euro. - Un buget alocat de 20.000.000 euro va finanța proiecte de High Performance Computing and Quantum Computing.
Valoarea medie de finanțare a unui proiect este de 10.000.000 euro. - Un buget alocat de 350.000.000 va finanța proiecte privind adoptarea de tehnologii digitale
Această componentă ar urma să finanțeze un număr de 5.384 proiecte, la o valoare medie a proiectului de 65.000 euro/companie (minim 30.000 euro-maxim 100.000 euro).
Pe lângă fondurile pentru digitalizare în sectorul IMM, tot sub Componenta 9 mai sunt alocate 500 milioane euro și pentru proiecte transfrontaliere și multinaționale – Procesoare cu consum redus de energie și cipuri. Printre altele, aceste fonduri vor fi utilizate pentru crearea a patru hub-uri de inovație în domeniul digital, în vecinătatea unor universități tehnice.
Alte contribuții semnificative se regăsesc în Componenta 7 – Transformare digitală, care, dintr-un buget total de 1.884,96 euro, alocă, printre altele, fonduri pentru:
- Realizarea sistemului de eHealth și telemedicină – 400 milioane euro;
- Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale – 10,30 milioane euro;
- Asigurarea protecției cibernetice atât pentru infrastructurile TIC publice, cât și pentru cele private cu valențe critice pentru securitatea națională, prin utilizarea tehnologiilor inteligente – 100 milioane euro;
- Crearea de noi competențe de securitate cibernetică pentru societate și economie – 25 milioane euro;
- Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale – 37 milioane euro;
- Scheme dedicate perfecționării / recalificării angajaților din firme – 36 milioane euro.
Componenta 15 – Educație – cu un buget total de 3.605,97 milioane euro, va finanța proiecte precum:
- Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ – 478,50 milioane euro;
- Echiparea laboratoarelor de informatică din unitățile de învățământ profesional și tehnic – 16,36 milioane euro;
- Școala online: Dezvoltarea platformei de evaluare și realizare de conținut – 78,59 milioane euro;
- Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului – 244 milioane euro.
Coordonatorul național pentru implementarea PNRR este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Până la sfârșitul acestui an, România va beneficia de o prefinanțare de 3,793 miliarde euro, iar în cursul anului 2022 de o finanțare de aproximativ 6,171 miliarde euro. Banii se vor acorda în tranșe, în funcție de îndeplinirea unor obiective. Pentru a se asigura că obiectivele de etapă sunt bifate, Comisia va audita de două ori pe an gradul de implementare al PNRR.