Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, s-a introdus în vechiul Cod penal art. 741 : ”în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Dispoziţiile prevăzute la alin. 1 şi 2 nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen, prevăzută de prezentul cod, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. 1 şi 2.”
Textul a avut o viață scurtă, fiind declarat neconstituțional prin Decizia nr. 573/2011, pentru considerente de tratament juridic diferenţiat, de dreptul de a nu fi discriminat, dar și pentru imprecizia sintagmei “unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale”.
Cu toate acestea, textul s-a aflat în vigoare fie și o zi, ceea ce înseamnă că intră în ecuația aplicării legii penale mai favorabile, începând cu faptele săvârșite anterior (față de data de 25 noiembrie 2010 – data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010) și nejudecate definitiv.
Să nu uităm că art. 74 din vechiul Cod penal prevedea stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită ca o circumstanță atenuantă judiciară.
Acum, Codul penal, la art. 75 alin. 1 lit. d), prevede o circumstanță atenuantă legală – iar art. 76 dispune că în această situație limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime, circumstanță formulată în felul următor: ”acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.” Textul actual prevede în cele ce urmează ce infracțiuni se exclud de la aplicarea sa: e.g. fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, cele împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, cele privind spălarea banilor”.
Poate cel mai cunoscut exemplu de relevanță a acoperirii prejudiciului pentru exonerarea de pedeapsă este cel din materia evaziunii fiscale, unde legea a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări. Iar cel mai aplicat exemplu a fost multă vreme cazul plății prejudiciului care nu depășea 50.000 EUR, în legătură cu care art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare în 2013 (anterior intrării în vigoare a Noilor Coduri), instituia o cauză de nepedepsire, fiind în același timp și o cauză de neprocedibilitate.
Deseori suspectul aflat în această situație, observând complexitatea ridicată a cauzei, numărul mare de părți, necesitatea administrării unui probatoriu amplu, timpul îndelungat aferent unor posibile diferite faze procesuale punea în balanță (i) cheltuielile cu susținerea apărării (avocați, deplasări, expertize) și (ii) plata prejudiciului pretins. Având în vedere și natura fiscală a acestui prejudiciu pretins, pentru a evidenția buna-credință și inexistența scopului sustragerii de la obligațiile bugetare datorate Statului Român, suspectul lua decizia de a plăti.
Menționăm că plata trebuia să fie personală, conform Hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Decizia nr. 9/2017: ”stabileşte că dispoziţiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.” Situația s-a schimbat între timp, așa cum vom arăta în continuare.
Observăm că textul art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare în 2013 (”se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.”) nu-și mai are corespondent – ca soluție posibilă din punct de vedere procedural în cadrul instituției rezolvării cauzelor – în Noul Cod de procedură penală, care este de imediată aplicare. Așa fiind, soluționarea cauzei urmează a se limita la dispunerea unei ordonanțe de clasare, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. h) Cod procedură penală, respectiv fără aplicarea unei sancţiuni administrative.
Ca o confirmare, actuala formă a Legii 290/2004 privind cazierul judiciar nu mai reglementează înscrierea în cazier a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii, fiind eliminată explicit această teză din art. 9 lit. b), prin Legea 255/2013.
În forma în vigoare la acest moment, art. 10 din Legea nr. 241/2005 prevede: ”în cazul săvârşirii unei infracţiuni prevăzute la art. 61, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.”
Art. 101 din Legea nr. 241/2005 prevede: ”în cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 61, 8 sau 9 nu depăşeşte valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.”
Prin urmare, prin plata majorată cu 20% se asigură o cauză de nepedepsire plenară (fără orice tip de sancțiune), cu mențiunea că textul a fost introdus prin Legea 55/2021 în forma în care se aplica nepedepsirea în situația plății cu peste 20% indiferent de valoarea prejudiciului. Limitarea acestei valori la 100.000 EUR a venit prin OUG 130/2021. Iarăși afirmăm că textul în forma indiferent de cuantumul prejudiciului s-a aflat în vigoare fie și o zi, ceea ce înseamnă că intră în ecuația aplicării legii penale mai favorabile, începând cu fapte săvârșite anterior datei de 04 aprilie 2021 (data intrării în vigoare a Legii 55/2021) și nejudecate definitiv.
Importantă de subliniat este schimbarea adusă de legiuitor față de situația tranșată în 2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin acea hotărâre prealabilă prin care stabilea caracterul personal al plății prejudiciului. Astfel, acum alin. 12 din art. 10 al Legii nr. 241/2005 prevede: ”dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11).”
Cu alte cuvinte, în dosare cu mai mulți inculpați – persoane fizice ori persoane juridice, ori cu părți responsabile civilmente persoane juridice, plata o poate face o persoană juridică din proces sau un terț.